stitcherLogoCreated with Sketch.
Get Premium Download App
Listen
Discover
Premium
Shows
Likes

Listen Now

Discover Premium Shows Likes

Zest

18 Episodes

43 minutes | 24 days ago
Cezar Paul-Bădescu: Nu scriu pentru că trebuie, ci pentru că am nevoie
Cezar Paul-Bădescu a studiat la Facultatea de Litere a Universității din București, unde și-a exersat scrisul alături de alți scriitori contemporani cunoscuți. A fost redactor la revista Dilema din 1996 până în 2008, unde a coordonat și un dosar controversat dedicat lui Mihai Eminescu. Din 2007, a fost şeful departamentului Cultură al ziarului Adevărul și redactorul-şef al suplimentului Adevărul literar şi artistic, până în 2011. A publicat mai mult volume, printre care "Tinereţile lui Daniel Abagiu" (Polirom, 2004, reedidare 2012) şi "Luminiţa, mon amour" (Polirom, 2006), roman care a inspirat filmul Ana, mon amour, pentru care a fost co-scenarist. În cel mai recent roman, "Frica de umbra mea" (Polirom, 2019), Cezar Paul-Bădescu explorează frica de moarte. Scrisul îl ajută să-și rezolve problemele, spune el, și le dă și cititorilor ocazia să descopere lucruri despre ei înșiși. 
55 minutes | a month ago
Eli Bădică: De zece ori citit și o dată scris
Eli Bădică este sufletul din spatele colecției n’autor a Editurii Nemira, dedicată scriitorilor români contemporani. Este editor, redactor, promotor al autorilor și avocat al literaturii române. Citește sute de manuscrise, construiește relații cu scriitorii și vrea să-i reunească într-o comunitate. Nu e ușor, dar spune că are una dintre cele mai frumoase meserii, deși nu s-a gândit niciodată că va avea rolul ăsta. A studiat Literatură Universală și Comparată la Facultatea de Litere a Universității din București și Antropologie la SNSPA și a colaborat cu mai multe publicații de-a lungul timpului, printre care Suplimentul de cultură, Revista Arte și Meserii, DLITE, Dilema veche și Observator cultural.Au fost menționate:Kristen Roupenian, Știi bine ce vreiElena Ferrante, Viața mincinoasă a adulțilorStendhal, Roșu și negruDaniel Defoe, Robinson CrusoePetre IspirescuAllen Carr, În sfârșit nefumătorInterviu Viorel IlișoiMuzică episod: Anno Domini Beats, Like That; Cymatix, Asteroid
46 minutes | 2 months ago
Ioana Burtea: Trebuie să crezi că valorezi mai mult decât ce produci
Ioana Burtea scrie de mică și nu ar putea altfel pentru că "i s-ar usca sufletul". A studiat jurnalism și a lucrat la Mediafax câțiva ani, înainte să-și termine studiile în Marea Britanie. După ce s-a întors în România în circumstanțe complicate, a început să colaboreze cu Decât o Revistă - și spune că nu ar vrea să scrie pentru nici o altă publicație de la noi. Din 2015, face parte și din echipa de comunicare a The Power of Storytelling. Ioana a scris despre justiție, inclusiv un portret al Laurei Codruța Kövesi, despre pandemie, Republica Moldova, dar și despre subiecte personale și sensibile precum pierdere, sănătate mintală și, cel mai recent, abuz sexual.Mi-a povestit cum e să dai totul și să ai burnout după burnout, cum a învățat să gestioneze presiunea și reacțiile celorlalți și cum face scrisul parte din procesul de vindecare.
45 minutes | 3 months ago
Viorel Ilișoi: Dacă scoți scrisul din zidăria lumii, se prăbușește totul
Viorel Ilișoi a debutat în presă aproape întâmplător, în primele zile de după Revoluție, la un ziar din Botoșani. Au urmat mai multe colaborări, printre care cea cu revista Timpul din Iași, înainte să se mute la București și să lucreze în redacțiile Național, Cotidianul și Jurnalul Național, până în 2014. Azi are propria platformă care îi găzduiește textele și propria editură, unde a publicat mai multe volume. Cel mai recent, Strălucitor, unde a adunat doar câteva dintre multele povești savuroase din anii în petrecuți pe teren, documentând reportajele care l-au consacrat. Mi-a povestit cum e să trăiești din scris, evitând editurile și lanțurile de librării, ce impact are scrisul în viața oamenilor, de ce nu există cărți bune și cărți proaste și care e cel mai frumos lucru pe care-l poți face. Play! 🔆
37 minutes | 3 months ago
Liviane Tane: Scrisul merită luat în serios
Liviana Tane a fost editor și producător de televiziune timp de peste zece ani, înainte să țină un curs de scris, dintr-o întâmplare. Apoi lucrurile au luat amploare. Au urmat mai multe cursuri, o editură pentru scriitori debutanți și o școală de scris. În introducerea Ghidului scriitorului începător, Liviana spune: "Cu scrisul m-am ocupat dintotdeauna, dar nu m-am numit niciodată scriitoare." E o propoziție cu care mă identific, așa că am vrut să aflu cum vine asta. De ce ne e greu să ne numim scriitori, noi, cei care scriem? Și dacă nu suntem scriitori, ce suntem? 
37 minutes | 4 months ago
Alina Pavelescu: Nu te gândi la lumea exterioară. Scrie pur și simplu
Alina Pavelescu este de profesie istoric și arhivist. Deși a scris poezie de mică, nu a îndrăznit să se apropie de proză decât ceva mai târziu, după ce a ales cercetarea și a obținut un doctorat în științe politice. A publicat proză scurtă în diferite reviste literare și a debutat în literatură în 2016, cu romanul Moștenirea babei Stoltz. În 2019, a publicat cel de-al doilea roman, Sindromul Stavroghin. Mi-a spus ce drum au subiectele până ajung roman, cum combate lipsa de inspirație și ce planuri are pentru al treilea roman. 
39 minutes | 6 months ago
Andreea Giuclea: Experiența te ajută să depășești frica
Andreea Giuclea spune povești din sport în Decât o Revistă, pe Lead.ro și într-un newsletter lunar.  Îi place să descopere contextul, să se uite dincolo de declarații și să câștige încrederea celor despre care scrie. A intervievat sportivi cunoscuți, precum Simona Halep, Cristina Neagu sau Andreea Răducan, iar, în 2018, a publicat Neînvinșii, un volum care adună portretele a cincisprezece sportivi români și străini. Recent, a fost runner-up la European Press Prize, categoria Opinie, cu Goluri mai multe, glezne mai fine, un eseu despre cum sunt văzute femeile în sport. Pe lângă rolul de reporter, Andreea se ocupă și de strategia de comunicare a The Power of Storytelling, una dintre cele mai îndrăgite conferințe de la noi. Am vorbit cu Andreea despre frici, despre rolul femeilor în jurnalismul sportiv și despre cum poți să devii un scriitor mai bun. 
33 minutes | 7 months ago
Raluca Nagy: Singurul sfat e să nu renunți ușor
Raluca Nagy este antropolog, iar scrisul are un rol important în viața ei, atât academic, cât și personal. Prin scris înțelege lumea. Și tot prin scris și-a propus să aducă antropologia mai aproape de oameni. Din 2005 și până acum a publicat articole în Dilema veche, Decât o Revistă și Scena 9, printre altele. A contribuit cu o povestire la volumul colectiv Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016). În 2018, a publicat romanul Un cal într-o mare de lebede (Editura Nemira), pentru care a obținut premiile pentru debut Sofia Nădejde și Observator Cultural.
37 minutes | 7 months ago
În care Silvi și Sabina caută începutul perfect
Te invităm în culisele Zest. Silviana Toader, cea care se ocupă de identitatea vizuală a podcastului și de feedbackul creativ, vine la microfon alături de gazda cu care te-ai obișnuit, Sabina Varga. Vorbim despre cum a luat naștere Zest, depănăm amintiri din publicitate, facem anunțuri și planuri - totul înainte de a mânca o plăcintă cu spanac. 
6 minutes | 9 months ago
Ce ai scrie pe un panou publicitar? Partea a II-a
La finalul episoadelor Zest, invitații primesc o întrebare: "Dacă ai avea la dispoziție un panou publicitar mare, într-o intersecție prin care trec zeci și sute de mii de oameni, și ai putea scrie acolo orice, ce ai scrie?" Azi, facem o recapitulare a mesajelor. Îi ascultați, în ordine, pe Simona Antonescu, Ana Barton, Luiza Vasiliu, Adrian Țoca, Diana Bădica, Andreea Roșca, Mihnea Blidariu, Adrian Teleșpan, Iv cel Naiv, Bogdan Răileanu, Liviu Iancu, Ioana Bâldea Constantinescu, Ioana Chicet Macoveiciuc, Tatiana Țîbuleac și Diana Geacăr.Tu ce ai scrie dacă ai avea la dispoziție un astfel de panou? Intră pe blacusens.ro și, în partea dreaptă a site-ului, găsești un buton: Trimie un mesaj. Spune-mi cum te cheamă, de unde ești și ce mesaj ai scrie. Sau doar mesajul, cum vrei. Hai să facem o colecție de idei cu Zest 🍋Music credits: Emily A. Sprague, Meeting Again - YouTube Audio Library
57 minutes | 10 months ago
Mihnea Blidariu: Mi se pare șocant să zici „dacă prinde, eu scriu”
Mihnea Blidariu interpretează vocal, trompetă și chitară la Luna Amară de 20 de ani. Este și textier, alături de colegul de formație Nick Făgădar. Mihnea și Luna Amară și-au asumat un mesaj dur, de critică socială. S-au implicat în diferite cauze de-a lungul timpului și nu au fost mereu o prezență comodă pe scenă. Mihnea a avut același ton și în volumele de poezie și proză pe care le-a publicat: No Future, mânia.Ro și Playlist (pentru sfârșitul lumii). La o cafea, cu coloana sonoră a unei terase care abia se dezmorțea, Mihnea mi-a povestit despre muzică și scris. 
41 minutes | 10 months ago
Ioana Bâldea Constantinescu: Mintea este o jucărie fantastică
Pe Ioana Bâldea Constantinescu o auziți la Radio România Cultural în fiecare dimineață, la Orașul Vorbește. Face jurnalism cultural de 20 de ani, a intervievat multe personalități, printre care scriitori români și străini, și a scris în reviste cunoscute. În 2015, a publicat primul roman - Dincolo de portocali. Au urmat Nautilus, în 2017, și Poveste pentru Maria, în 2019.De obicei pune ea întrebările, dar am inversat rolurile. Mi-a povestit despre începuturile în radio, cu emoții și angoase, despre scrisul ca iubire care vine și pleacă, fără acte și credite, și despre lumea literară și scriitorii din ziua de azi. Play! 🍊
39 minutes | a year ago
Simona Antonescu: Dacă încă mai cauți fericirea, citește
Simona Antonescu s-a apucat de scris târziu, deși știa de la 12 ani că vrea să fie scriitoare. La presiunile familiei, a studiat chimia și a avut diverse joburi, în timp ce și-a crescut fiul. Scrisul a fost amânat pentru când va avea timp, poate chiar la pensie. Când fiul ei a anunțat-o că, gata, merge singur în vacanță, și-a dedicat tot timpul liber scrisului.Scrie cu disciplină, și se vede. A publicat Fotograful curții regale în 2015, pentru care a câștigat premiul de debut al editurii Cartea Românească. Au urmat Darul lui Serafim (Polirom, 2016), Hanul lui Manuc (Polirom, 2018), Ultima Cruciadă (Polirom, 2019) și o serie de volume pentru copii (Nemira). Simona mi-a povestit despre pasiunea și dorința pentru scris care nu au părăsit-o niciodată, despre personajele care stau cu ea în cameră când scrie - însoțite uneori și de cititori, despre emoțiile publicării primei cărți și organizarea de care e nevoie pentru a continua.
44 minutes | a year ago
Bogdan Răileanu: Inspirația trebuie să te găsească scriind
Bogdan Răileanu spune că e scriitor de timpul liber, adică scrie pe apucate, când poate. Nu e neapărat ceea ce își dorește. Lucrează în publicitate, dar i-ar plăcea să se dedice scrisului, dacă s-ar putea. Însă, cum în România scriitorii contemporani nu prea câștigă din vânzarea de carte, deocamdată rămâne la acest statut. Scrie în fiecare dimineață, pentru că disciplina și inspirația fac casă bună. Dovadă sunt cele trei cărți publicate în trei ani: Tot spațiul dintre gândurile mele, Dinții ascuțiți ai binelui și Teoria apropierii. Mi-a povestit cum frica de moarte l-a împins la scris - de două ori, cum a fost să publice cărțile, de ce ar trebui să dăm o șansă prozei scurte și cum i-au mâncat șobolanii amintirile. Play! ▶
42 minutes | a year ago
Adrian Teleșpan: Rușinea și lenea sunt cei mai mari dușmani ai scrisului
Adrian Teleșpan scrie simplu și cu umor. Cunoscut mai degrabă după numele de familie, deseori confundat cu o poreclă, Teleșpan a studiat actoria și jurnalismul și a lucrat zece ani în televiziune. În 2012, s-a mutat pentru o perioadă în Marea Britanie, unde a și scris Cimitirul. Nu i-a fost ușor să publice, dar cartea s-a bucurat de succes, fiind printre cele mai discutate și vândute ale anului.Mi-a povestit despre surprizele plăcute de la cursul de scris pe care îl ține, despre cum a lansat prima carte și ce planuri are pentru următoarea, dar și despre viața la 40 de ani și nevoia de spațiu și moderație. Play! 🐶
65 minutes | a year ago
Iv cel Naiv: Scriitorii sunt egali cu cel mai frumos lucru pe care ni l-au transmis
Iv cel Naiv a devenit cunoscut scriind poezii online. Și-a păstrat pseudonimul și atunci când a publicat mai multe volume de poezii. Cel mai recent, Scrisori de lângă tine. Iv cel Naiv lucrează și la un roman - sau chiar la mai multe, și ia în considerare ca, la un moment dat, să iasă din anonimat, pentru că vrea să-și asume ceea ce face. Când nu publică poezie, este publicitar freelancer și adult responsabil, căruia i-ar plăcea să aibă mai mult timp pentru scris. Spune că a învățat multe din munca de copywriter, cum ar fi că oamenii vor să fie surprinși, ceva ce încearcă să aplice și în poezie. Mai multe despre scris, implicarea civică, autori preferați și muzică pe repeat, în interviu. Play! ▶
10 minutes | a year ago
Ce înseamnă să scrii bine?
Am vorbit cu invitații Zest despre ce înseamnă un text scris bine. Iată ce au răspuns. Se aud: Ioana Chicet-Macoveiciuc, Luiza Vasiliu, Teodor Tiță, Ina Țăranu-Hofnăr, Simona Tache, Ovidiu Eftimie, Vlad Stoiculescu, Georgiana Ilie, Tara Skurtu, Andrei Ruse, Laura Ionescu, Andrei Crăciun, Ana Barton, Andrei Crăciun bis, Cristian China Birta și Iulian Tănase. Citatele sunt extrase din interviurile date cu bunăvoință pentru Zest Podcast. Le puteți asculta în întregime pe blacusens.ro, Spotify, iTunes și în alte aplicații de profil.
6 minutes | a year ago
Ce ai scrie pe un panou publicitar? Partea I
La finalul episoadelor Zest, invitații primesc o întrebare: "Dacă ai avea la dispoziție un panou publicitar mare, într-o intersecție prin care trec zeci și sute de mii de oameni, și ai putea scrie acolo orice, ce ai scrie?" Azi, facem o recapitulare cu toate mesajele pe care le-ar scrie - sau nu, invitații Zest. Și avem ți-o provocare.Tu ce ai scrie dacă ai avea la dispoziție un astfel de panou? Intră pe blacusens.ro și, în partea dreaptă a site-ului, găsești un buton: Trimie un mesaj. Spune-mi cum te cheamă, de unde ești și ce mesaj ai scrie. Sau doar mesajul, cum vrei. Hai să facem o colecție de idei cu Zest 🍋
COMPANY
About us Careers Stitcher Blog Help
AFFILIATES
Partner Portal Advertisers Podswag
Privacy Policy Terms of Service
© Stitcher 2020